În Duminica Paștelui, copiii familiei AMURTEL s-au adunat împreună cu Mirela, Gopi, Nicușor, Karuna și cu Didi pentru un picnic pe iarba verde presărată cu păpădii a unei case pe care o renovează Gopi, în satul din apropiere.
Picnicul din dimineața de Paști este una dintre tradițiile anuale ale familiei AMURTEL, ce vine adesea după o noapte nedormită. Copiii mai mari se bucură de provocarea de a se trezi la miezul nopții pentru a se aduna împreună cu întreaga comunitate la biserică, pentru a aprinde lumânări și a cânta împreună cu ceilalți până în zori.
În dimineața următoare, copiii mai mari au ajutat la amenajarea picnicului și la ascunderea gentuțelor făcute manual (avem un iepuraș de Paști neoumanist – ecologic). Gentuțele de pânză erau pline cu dulciuri și mici surprize, cum ar fi tuburi pentru baloane de sapun!
Cei mici au sosit entuziasmați să înceapă vânătoarea – găsindu-și gentuțele ascunse în pădure sau într-o găleată suspendată în interiorul puțului sau, atârnând de o ramură de copac! Totuși, una dintre cele mai mari surprize ale zilei a fost când le-am dat copiilor coșurile de Paști să le ascundă de îngrijitorii lor. Copiii au făcut asta cu entuziasm și bucurie, în timp ce i-au condus pe Mirela și pe Nicușor prin grădină pentru a-și căuta coșurile. Ei au fost foarte încântați de ocazia de a le oferi o surpriză similară celor dragi, așa cum și ei tocmai primiseră.
Poți să contribui la bunăstarea copiilor Familiei AMURTEL oricând, prin intermediul unei donații. Poți dona direct prin butonul de mai jos.