Training despre Educatia Neoumanista in Liban

In mai putin de un an, echipa proiectului AMURT Lebanon Child Friendly Space (CFS) a progresat considerabil. Desi si-a inceput activitatea intr-un spatiu care initial servea drept depozit si care a fost renovat, deasupra sediului AMURT; proiectul a fost ulterior mutat in cadrul scolii Al-Mahaba, o cladire spatioasa detinuta de biserica catolica din KfrNabrakh, care detine si un teren de sport foarte bine echipat.

S-au inregistrat rezultate bune atat in ceea ce priveste educatorii cat si copiii. De la inceput in aprilie 2014, 310 copii au beneficiat de programul CFS. In acest moment, alti 50 de copii sunt integrati in program sub indrumarea a 10 facilitatori, a unui consultant educational si a doi psihologi care sunt implicati in programul de suport psiho-social.

Pe langa programul CFS, AMURT Liban sustine si programul “Inapoi la Scoala” care a oferit sprijin financiar unui numar total de 650 de elevi sirieni si libanezi pentru a le acoperi cheltuielile cu scoala, transportul si materialele educationale. In luna februarie AMURT Liban a organizat un training pe Educatie Neoumanista condus de presedintele AMURTEL Romania, Didi A. Devapriya pentru a oferi instrumentele educatiei holistice noilor angajati.

Gurukula1Trainingul a fost concentrat in mare parte pe intelegerea efectelor traumatice ale stresului asupra copiilor si a comportamentului lor, precum si pe metode practice de asistare a copiilor in integrarea sociala. Programul CFS este conceput ca un pas intermediar temporar pentru a ajuta copiii care fie nu au fost niciodata integrati in sistemul educational, fie au fost exclusi din cauza statutului lor de refugiati. Programul este creat pentru a-i ajuta sa se “normalizeze” dupa atatea experiente traumatice de dezradacinare, stres si instabilitate. Le ofera un spatiu sigur in care invata sa se exprime, primesc suport emotional si indrumare, dar si castiga abilitati practice pentru a fi pregatiti pentru scoala. Unul dintre cele mai importante elemente ale programului este insa distractia si joaca!

Iti da fiori sa observi desenele de pe peretii camerei de terapie, facute de cativa dintre copii. Imagini vii ale soldatilor cu arme, gloante, sange si cadavre. Acesti copii au vazut lucruri abominabile. Si totusi, sunt inca copii care au nevoie de aceleasi oportunitati ca altii pentru a creste, a se dezvolta si a se vindeca.

Gurukula2Didi a prezentat yoga pentru copii ca un mod pentru a stabiliza, a invata si a stimula relaxarea, care poate inlatura sistemul hiper agitat pe care situatiile traumatice il pastreaza mereu in alerta. A introdus de asemenea si auto-masajul, povestirile terapeutice, papusile persona si o multime de jocuri.

Grupul a fost deosebit de creativ si a inventat multe cantece in araba, bazate pe cantecele neoumaniste clasice care sunt folosite in timpul momentelor de liniste, de tranzitie, etc.

De cand au facut trainingul, facilitatorii au introdus un exercitiu de dimineata, numit “Ciclul Iubirii”, si folosesc cantecele pe care le-au creat pentru diverse activitati. Folosesc povestirile terapeutice intens si au creat cateva papusi persona arabe cu care rezolva niste probleme sensibile despre batjocura si discriminare.

Iata o poveste terapeutica pe care Didi a scris-o pentru training si care reflecta, desi este o metafora, experienta acestor copii:

Dezradacinatul:

O samanta mica de tomate a fost plantata in pamantul negru si cald in interiorul unei sere. Curand, un mugure micut a iesit la suprafata si s-a indreptat in sus catre lumina soarelui. A crescut si a crescut… Intr-o zi a aparut o lopata care a inceput sa sape puternic chiar in pamantul de langa samanta si dintr-o miscare, mugurasul nu se mai afla in patul lui familiar de pamant. O bucata mare de pamant atarna de radacinile subtiri ale mugurelui. Multe dintre firisoarele radacinii au fost rupte atunci cand mugurasul a fost smuls din pamant.

Vlastarul a fost inghesuit inr-un vas alaturi de alte plante micute. Abia mai putea respira. Apoi s-a auzit un motor hodorogind, si dintr-o data pamantul a inceput sa se miste dedesubtul lor. Au cazut unele peste altele, unele dintre ele rupandu-si frunzele fragile.

A trecut mult timp si micutele vlastare au asteptat in liniste, stand inghesuite. In unele dimineti plantele primeau un dus scurt de apa de undeva de deasupra. Insa multe zile treceau si si aveau nici un strop…erau atat de nsetate. Micile planute nu au mai putut creste catre soare. Au inceput sa se ofileasca…unele dintre frunze li s-au ingalbenit. Plangeau dupa apa, vroiau sa creasca din nou.

In sfarsit, strigatul lor a fost auzit. S-a auzit o voce preocupata: “O, aceste plante trebuie sa fie plantate in pamant. Cine le-a lasat aici?”

Micutul vlastar s-a vazut iarasi zburand prin aer, apoi a simtit cum este asezat intr-o gaura micuta in pamant, gata udata si pregatita sa-l primeasca. Radacinile i-au fost acoperite cu pamant. Vlastarul era fericit – dar atat de obosit incat a cazut este pamantul care-i acoperea radacinle. Nu avea puterea sa stea drept, mai ales ca razele soarelui bateau direct pe el, pe masura ce soarele se ridica pe cer.

Mai erau niste plante de tomate langa el – puternice si inalte. Pareau ca rad de nou-venitii tristi si ofiliti. Ele aveau deja niste flori galbene care le decorau crengutele, care se vor transforma in tomate rosii in cateva saptamani.

In seara aceea dupa ce soarele a apus in spatele muntilor stancosi, s-a inaltat luna racoroasa si si-a indreptat lumina binefacatoare catre micile vlastare. Luna i-a spus vlastarului: “ Esti in siguranta acum si-ti poti lasa radacinile sa se intinda in pamant din nou. Iti voi trimite roua diminetii sa o bei si sa te faci puternic, si in curand vei creste si le vei ajunge din urma pe celelalte plante si vei avea si tu flori frumoase si galbene si apoi tomate rosii si zemoase!”

In dimineata urmatoare nu a fost usor, si micutl vlastar a trebuit sa lupte, dar deja statea mai drept in pamant. A venit fermierul si a postat un stalp de sprijin chiar langa el, api l-a legat de el pentru a-i sprijini cresterea frumoasa si inalta. Desi era mai mic decat ceilalti si a fost nevoit sa munceasca din greu sa creasca, pe zi ce trecea vlastarul se inalta mai mult si mai mult cu ajutorul stalpului de sprijin. Fermierul avea grija si il uda suplimentar, ii dadea ingrasamant fertil din plin pentru a putea prinde din urma celelalte plante. Asa ca planta a facut ce stia sa faca – si-a indreptat frunzele catre soare si a crescut, a crescut, a crescut.

In curand avea mugurasi galbeni si pufosi pe crengute. In alte cateva saptamani, cand florile s-au uscat, acestea au lasat in urma lor niste fructe rotunde si verzi care se umflau pe zi ce trece. Fructele verzi de tomate au inceput sa se inroseasca in caldura soarelui de vara. Micul vlastar de tomata a crescut si sa- dezvoltat intr-o planta inalta si puternica, la fel ca celelalte, care si-a oferit mai apoi fructele zemoase si dulci fermierului care o ingrijise.