Copiii din Centrul Rezidențial Familia AMURTEL printre câștigătorii ediției a V-a a Cursei Ciciliste din Pănătău

15.10.2019

 

Duminică dimineață, cincizeci de cicliști și douăzeci de tineri voluntari locali s-au adunat în Pănătău pentru cea de-a Va ediție a cursei anuale de ciclism. Concursul a fost organizat de Asociația de Ajutor AMURTEL cu sprijinul Primăriei Pănătău și finanțare din fonduri proprii a Consiliului Județean Buzău. A fost o dimineață frumoasă și însorită de toamnă cu cer albastru strălucitor și frunze aurii în copaci. Nerăbdarea se simțea în aer în zona de înscriere a participanților, unde aceștia au primit tricouri și gustări în timp ce se adunau cu bicicletele la linia de start trasată pe asfalt.

Cursa s-a desfășurat pe două trasee: pentru copiii mici, linia de finish a fost la Primărie, după un traseu de 2 km, în timp ce pentru copiii mai mari și adulți, traseul a însumat 5 km, având un grad de dificultate mai ridicat, aproape întreaga distanță fiind o șosea în rampă, până în satul Tega.

Cursa de ciclism a devenit una dintre tradițiile anuale în comună, atrăgând participanți din toate grupele de vârstă și cu diferite niveluri de performanță, de la 5 la 45 de ani și peste, inclusiv câțiva sportive de la Asociația Club Sportiv Penteleu. Câștigătorul categoriei 20-30 de ani, Cristian Radu, a venit pe bicicletă tocmai de la Ploiești și a câștigat cursa pedalând în rampă cu o viteză de peste 40km/h de la Pănătău la Tega. El a plecat apoi spre Sinaia, tot pe bicicletă, împreună cu un participant pe care l-a cunoscut la concurs.

Majoritatea participanților a provenit din comunitatea locală, iar părinții, bunicii și prietenii s-au adunat să-i încurajeze. În total, au fost peste 100 de persoane!

Câțiva copii din Centrul rezidențial ”Familia AMURTEL” al Asociației de Ajutor AMURTEL, au fost deosebit de mândri să se alinieze la start și să participle la cursa ciclistă. Denise Deshaies, Președintele Asociației a declarat: „Anul trecut, când am ajuns la Pănătău în ziua dinaintea cursei cicliste, I-am întrebat pe copiii din Familia AMURTEL dacă vor fi printre participanți. Am fost foarte dezamăgită când mi-au spus că nu au biciclete, sau că cele pe care le aveau erau stricate. Le-am povestit unor prieteni despre asta, și că mi-aș fi dorit foarte mult să-l ajutăm pe Moș Crăciun să le aducă biciclete de Crăciun. Săptămâna următoare, o bicicletă nou-nouță a sosit prin curier! Până la Crăciun, mulți dintre sponsorii și prietenii noștri s-au implicat și toți cei zece copii din Familia AMURTEL au avut parte de o surpriză uriașă! De atunci, ei s-au antrenat pe biciclete până ce curtea cu iarbă a devenit un veritabil traseu de curse din pământ compactat!” Într-adevăr, antrenamentul s-a dovedit cu folos, pentru că patru dintre copiii Familiei AMURTEL, dintre care trei fete, au câștigat premii în cursa ciclistă de anul acesta!

Câștigătorii cursei, pe categorii de vârstă:

7-9 ani – băieți:

Albu Alexandru
Dumitrascu Darius
Gheorghe Stefan

7-9 ani – fete:

Irimia Georgiana
Tanasescu Antonia

10-12 ani băieți:

Stoicescu Ciprian
Fetic Nicu
Grecu Dragos

13-15 ani fete:

Erimia Cristina
Burtanete Alina
Irimia Nicoleta

13-15 ani băieți:

Bratucu Tudor
Pavel Daniel
Staicu Madalin

16-19 ani – băieți:

Tihu Valentina
Manole Catalin
Spalarul Andrei

20-30 ani:

Radu Cristian
Dinu Georgian
Aldea Mihai

30-45 ani:

Manaila Cristian
Deaconu Vasile

Primarul din Pănătău, Nicolae Stoica, are planuri să susțină cursa în continuare și anul viitor impreuna cu AMURTEL, intenționând să închidă un circuit rutier pentru ziua cursei și să amplifice evenimentul prin organizarea unui concert.

Pentru cei care doresc să fie implicați în activitățiile de voluntariat sau să sustine copiii de la Asociația de Ajutor AMURTEL pot contacta președintele asociației: Denise Deshaies 0744565252 pentru mai multe informații.

Asociația de Ajutor AMURTEL dezvoltă programe de protecție socială și de educare pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau vulnerabile din punct de vedere socio-economic. Printre proiectele sociale AMURTEL România se afla Centrul Rezidențial din Pănătău (județul Buzău) – „Familia AMURTEL” care găzduiește un număr de 11 copii cu vârste între 4 și 17 ani; „Izvorul Speranței” un centru de zi care oferă hrană, asistență și sprijin educațional pentru copiii din comunitatea rurală a județului Buzău, contribuind astfel la prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea calității vieții acestora; Gradina Socială Bio AMURTEL, Gradinita Răsărit din București și Centrul de Dezvoltare Holistică Morningstar.
__________________________________________________________________________
Detalii suplimentare puteți obţine la:

Denise Deshaies

Președinte AMURTEL Romania

amurtel.romania@gmail.com

0744.565.252