Invitație la Play Day cu Familia Amurtel

13.05.2019

 

Pe 25 mai, la Pănătău, de la ora 11:00, sunteți invitați pentru o zi de joacă alături de copiii din Familia AMURTEL!

Acest eveniment reprezintă o oportunitate de a cunoaște copiii într-un mediu distractiv. Pe parcursul zilei vom organiza diferite jocuri și activitati artistice, sportive, de grădinărit și yoga, la care te poți alătura. Cu această ocazie relaxantă și amuzantă, poți să arunci o privire în viața copiilor, în mediul lor familiar. Toate activitățile sunt destinate întregii familii, așa că sunt bineveniți și alți copii.

Program:
11:00 Sosirea participanților și jocuri de destindere;
12:00 Grupuri de joacă – diferite jocuri ce se vor desfășura simultan, conduse de către personalul Familiei AMURTEL;
13:00 Cerc de relaxare – jocuri yoga, cântece și povești cu Didi;
13:30 Prânz (vă invităm să aduceți mâncare sănătoasă ce poate fi împărțită!);
14:00 Somn de prânz pentru copii – între timp, în cadrul Centrului de zi „Izvorul Speranței”, oaspeții vor viziona filmulețe cu activitățile copiilor și vor discuta planuri de viitor;
16:00 Turul grădinii Bio AMURTEL;
17:00 Opțional – vizită la pensiunea Valea Lupului (condusă de către Gopi, fondatoarea Familiei AMURTEL) pentru desert și ceai sau cină.

Dacă doriți să rămâneți peste noapte la Valea Lupului, puteți rezerva camere aici.

Vă rugăm să confirmați participarea prin e-mail la office@amurtel.ro sau la telefon 0744 565 252 până pe 18 Mai.